CÂND „EU SUNT EUROPARLAMENTAR” DEVINE SCUT PENTRU ABUZ: ȘOȘOACĂ, FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU LEGEA

Există un moment în care scandalul politic încetează să mai fie spectacol și începe să devină o problemă pentru statul de drept.

Pentru Diana Șoșoacă, acel moment pare să fi venit.

Europarlamentara și lidera S.O.S. România a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni de ultraj, după un incident în care doi polițiști s-au prezentat la locuința sa pentru a-i înmâna o amendă. Dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Și aici nu mai vorbim despre o simplă ceartă.

Nu mai vorbim despre o declarație politică.

Nu mai vorbim despre „stilul Șoșoacă”.

Vorbim despre acuzații extrem de grave formulate de procurori în legătură cu modul în care ar fi fost tratați doi polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

„EU SUNT EUROPARLAMENTAR!”

Această frază, relatată de procurori, spune aproape totul.

Potrivit rechizitoriului, Șoșoacă s-ar fi prevalat de calitatea de europarlamentar și ar fi întrebat polițiștii ce caută la domiciliul unui europarlamentar.

Dar să fie foarte clar:

o funcție publică nu te scoate deasupra legii.

Nici deputat.

Nici senator.

Nici europarlamentar.

Nici ministru.

Nici președinte de partid.

Nimeni.

Dacă polițiștii își exercită legal atribuțiile, faptul că persoana vizată are o funcție importantă nu transformă ușa casei sale într-o frontieră diplomatică.

România nu poate funcționa după regula:

„La omul obișnuit se aplică legea. La politician se negociază.”

Pentru că în clipa în care această mentalitate devine normală, statul începe să se prăbușească.

DE LA AMENDĂ LA AMENINȚĂRI

Potrivit procurorilor, incidentul a pornit de la încercarea polițiștilor de a-i înmâna o amendă contravențională legată de filmarea și transmiterea imaginilor din cabina de vot la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.

De aici, susțin anchetatorii, situația ar fi degenerat.

Șoșoacă ar fi refuzat să primească documentul, i-ar fi împiedicat pe polițiști să îl afișeze pe ușă și ulterior i-ar fi urmărit până în stradă.

Apoi au venit injuriile.

Iar ulterior, potrivit procurorilor, amenințările transmise online.

Aici lucrurile devin cu adevărat grave.

Pentru că există o diferență uriașă între a critica un polițist și a amenința un polițist.

Există o diferență între furie și intimidare.

Există o diferență între libertatea de exprimare și folosirea amenințării ca instrument de presiune.

Iar dacă acuzațiile vor fi confirmate de instanță, atunci nu mai vorbim despre „spectacol politic”.

Vorbim despre răspundere penală.

POLITICA NU ESTE LICENȚĂ PENTRU AGRESIVITATE

Ani întregi, România a fost obligată să suporte o politică făcută din urlete, scandaluri, jigniri și confruntări permanente.

Ni s-a spus că acesta este „stilul”.

Că este „vocea poporului”.

Că este „lupta cu sistemul”.

Dar există o limită pe care niciun politician nu are voie să o treacă:

amenințarea oamenilor care aplică legea.

Poți să critici Guvernul.

Poți să ataci Parlamentul.

Poți să condamni deciziile poliției.

Poți să spui că o amendă este nedreaptă.

Poți să contești un proces-verbal.

Poți să te adresezi instanței.

Asta înseamnă democrație.

Dar democrația nu înseamnă să transformi intimidarea în armă politică.

„ÎMI IAU ARMĂ” NU MAI ESTE POLITICĂ

Potrivit procurorilor, în transmisiuni live Șoșoacă ar fi făcut inclusiv afirmații despre faptul că își va lua o armă și că celor care se apropie de ea le-ar putea „zbura creierii”. Procurorii susțin că amenințările au fost percepute direct de polițiști și le-ar fi provocat acestora o puternică stare de temere.

Dacă aceste acuzații vor fi confirmate de instanță, avem în față un caz care depășește cu mult granița circului politic.

Pentru că statul nu poate accepta ca un demnitar să transmită public ideea că oamenii legii pot fi „rezolvați” prin violență sau intimidare.

Altfel, ce mesaj transmitem?

Că polițistul trebuie să tremure când merge la ușa unui politician?

Că legea se aplică diferit în funcție de numărul de urmăritori de pe rețelele sociale?

Că un europarlamentar poate ridica vocea suficient de tare încât instituțiile statului să facă un pas înapoi?

Nu.

ROMÂNIA NU ESTE MOȘIA NIMĂNUI

Poate că aceasta este lecția pe care politica românească refuză să o învețe.

Funcția publică nu este proprietate personală.

Imunitatea parlamentară nu este certificat de impunitate.

Mandatul electoral nu este permis de a încălca legea.

Iar popularitatea nu este scut împotriva răspunderii.

Șoșoacă are dreptul la apărare.

Are dreptul să conteste acuzațiile.

Are dreptul la un proces echitabil.

Și până la o hotărâre definitivă, beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Dar exact aceleași reguli care o protejează pe ea trebuie să îi protejeze și pe polițiști.

Pentru că într-un stat de drept nu există „cetățeni superiori”.

CÂND SCANDALUL DEVINE IDENTITATE POLITICĂ

Problema mai mare este că agresivitatea a devenit, pentru o parte a clasei politice, aproape o strategie de comunicare.

Cu cât urli mai tare, cu atât ești mai vizibil.

Cu cât insulți mai brutal, cu atât strângi mai multe vizualizări.

Cu cât provoci mai mult, cu atât apari mai mult la televizor.

Și astfel se naște un monstru politic:

scandalul devine produs electoral.

Numai că scandalul nu mai este amuzant atunci când în spatele lui sunt oameni intimidați, instituții atacate și amenințări care ajung să fie tratate ca divertisment.

Democrația nu are nevoie de politicieni care țipă cel mai tare.

Are nevoie de politicieni care pot argumenta.

De oameni care pot critica fără să amenințe.

De lideri care pot pierde o confruntare fără să transforme adversarul în dușman.

ACUM VORBEȘTE JUSTIȚIA

Dosarul a ajuns la Înalta Curte.

De aici înainte, nu televiziunile trebuie să decidă.

Nu Facebook-ul.

Nu TikTok-ul.

Nu susținătorii.

Nu adversarii politici.

Instanța.

Iar dacă acuzațiile nu se confirmă, acest lucru trebuie respectat.

Dacă însă instanța va constata vinovăția, atunci nici statutul de europarlamentar, nici partidul, nici discursul politic și nici numărul de susținători nu trebuie să poată transforma o eventuală răspundere într-o excepție.

Pentru că acesta este testul adevărat.

Nu al Dianei Șoșoacă.

Ci al statului român.

Poate România să spună, fără să tremure, că legea este aceeași pentru toți?

Pentru omul simplu.

Pentru polițist.

Pentru ministru.

Pentru parlamentar.

Pentru europarlamentar.

Pentru liderul unui partid.

Pentru oricine.

Dacă răspunsul este da, atunci acest dosar trebuie să meargă până la capăt, cu toate garanțiile legale.

Fără spectacol.

Fără presiuni.

Fără privilegii.

Fără răzbunări.

Doar lege.

Pentru că într-o democrație adevărată, cea mai importantă frază nu este:

„Eu sunt europarlamentar.”

Cea mai importantă este:

„Și eu sunt obligat să respect legea.”

Scroll to Top